Alberta este una din provinciile Canadei, având o suprafaţă de 661.190 km² şi o populaţie totală de 3.236.906 de locuitori (2005). Capitala este oraşul Edmonton, care este simultan şi capitala provincială cea mai nordică din Canada. Cel mai mare oraş este Calgary, important centru economic, se află în sudul provinciei. Geografic, provincia se întinde între Munţii Stâncoşi, aflaţi în vest, la preeria canadiană din est, respectiv a zonei subarctice a taigalei din nord.
modifică Istorie
Teritoriile care fac parte din provincia Alberta au fost locuite din cele mai îndepărtate timpuri. Cu 10.000 de ani în urmă, stăpânii acestor ţinuturi erau amerindienii. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, provincia nu a fost practic administrată în nici un fel. Regiunea îi atrăgea mai ales pe vânătorii de bizoni şi pe negustorii care, în schimbul blănurilor, îi plăteau pe amerindieni nu cu dolari ci cu whishy.
modifică Geografie şi economie
Parcurile naţionale Banff şi Jasper din Munţii Stâncoşi sunt considerate unele dintre cele mai spectaculoase rezervaţii naturale din America de Nord. În aceasta zonă Munţii Stâncoşi ating peste 3000 m înălţime. Spre est de munţi, dealurile piedmontului adăpostesc o faună diversă (căprior, cerb - elk, elan - moose, urs negru şi grizzly, lup, coiot, puma), precum şi ferme pentru cresterea vitelor. În continuare spre est, preeria cu clima uscată temperat continentală excesivă este cultivată cu cereale, rapiţă - canola şi fân pentru industria de creştere a bovinelor. Nordul Albertei este acoperit de păduri boreale de conifere. Întreg peisajul Albertei este punctat de sonde de petrol şi gaze naturale. Pe lângă resursele tradiţionale de petrol si gaze, în nordul provinciei, în apropierea oraşului Fort McMurray, au început să fie exploatate imensele rezerve de nisipuri petrolifere (oil sands). Rezervele de petrol aflate în aceste zăcăminte sunt comparabile cu cele ale Arabiei Saudite. Calgary, centrul industriei petroliere, este de asemenea oraşul cu al doilea număr de sedii de companii în Canada, dupa Toronto. Astăzi oraşul este un important centru în transporturi şi distribuţie de mărfuri, precum şi în industria high-tech. Alberta este locul cu cea mai mare creştere economică anuală din America de Nord (4%), precum şi locul cu cea mai educată forţă de muncă din Canada.
modifică Demografie
Populatia este un amestec de neamuri din toate colţurile lumii, majoritatea albertanilor fiind imigranti la prima, a doua sau a treia generaţie. De la anglo-saxonii din Europa de Vest, la ucraineni şi alte neamuri est-europene până la chinezi şi alte populaţii sud-est asiatice, indieni, sudanezi, arabi, toţi trăiesc în înţelegere şi respect reciproc. Indienii nativi, în general, trăiesc în rezervaţii, în condiţii inferioare restului populaţiei, fiind subventionaţi de guvern. În Alberta trăieşte o minoritate semnificativă de români. În localitatea Boian din Alberta se află Biserica Sfânta Maria, a doua biserică ortodoxă română din America de Nord ca vechime, care a fost desemnată oficial ca monument istoric al provinciei Alberta. Un grup de români au venit cu peste 100 de ani în urmă (1898) din Boianul bucovinean şi au întemeiat Boianul albertan. Biserica Sf. Maria a fost construită între anii 1902 şi 1903 şi a fost sfinţită în 1905.
Provincii: Columbia Britanică • Alberta • Saskatchewan • Manitoba • Ontario • Québec • New Brunswick • Nova Scotia • Prince Edward Island • Newfoundland şi Labrador
Teritorii: Yukon • Teritoriile de Nordvest • Nunavut
