Jakas reklama 

 

FC Barcelona
Nume complet Futbol Club Barcelona
Poreclă Barça
Fondat 1899
Stadion Camp Nou,
Barcelona, Catalonia, Spania
Capacitate 98,600
Preşedinte Joan Laporta
Antrenor Josep Guardiola
Ligă Prima divizie
2007-08 Prima divizie, III
Culorile echipei Culorile echipei Culorile echipei
Culorile echipei
Culorile echipei
　
Acasă
Culorile echipei Culorile echipei Culorile echipei
Culorile echipei
Culorile echipei
　
Deplasare

FC Barcelona este un club sportiv care operează un număr de echipe în Barcelona, Catalonia, Spania, dintre care cea mai renumită este aceea de fotbal. Fondat în 1899 de un grup de fotbalişti elveţieni, britanici şi catalani conduşi de Joan Gamper. Mottoul său este "Barça este mai mult decât un club" (catalană: El Barça és més que un club). Stadionul său principal este Nou Estadi del Futbol Club Barcelona, cunoscut popular ca Camp Nou, in Barcelona. FC Barcelona are o îndelungată rivalitate cu Real Madrid.

Cuprins

modifică Istorie

modifică Fondarea

La 22 octombrie 1899 Gamper a făcut o reclamă în Los Deports declarându-şi dorinţa de a forma un club de fotbal. Din răspunsul pozitiv primit s-a stabilit o întâlnire la Gimanasio Sole pe 29 noiembrie. Unsprezece jucători au participat: Gualteri Wild, Lluís d'Ossó, Bartomeu Terradas, Otto Kunzle, Otto Maier, Enric Ducal, Pere Cabot, Carles Pujol, Josep Llobet, John Parsons şi William Parsons. Astfel s-a născut Foot-Ball Club Barcelona. Mai multe alte cluburi de fotbal spaniole, cele mai notabile fiind Real Madrid şi Athletic Bilbao aveau, de asemenea, fondatori britanici şi datorită acestui fapt şi-au adoptat nume în stilul englezesc.

Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, azulgrana, după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elveţiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zurich şi Şcoala Comercială a Croitorilor în Crosby, Merseyside au fost creditate şi au pretins a fi sursa de inspiraţie.

modifică Campionat de Catalunya

FC Barcelona era doar unul din mai multe cluburi de fotbal care s-au ridicat în Catalonia în jurul acestei perioade. Printre altele au fost şi Palamos CF, cel mai vechi club al Catalonia, fondat în 1898, Catala SC (1899), Hispania AC (1900) şi Sociedad Espanola de Football. În curând se adunaseră destule echipe pentru a organiza o ligă şi în decembrie 1900 Alfons Macaya, preşedintele lui Hispania AC a oferit un trofeu. Copa Macaya a evoluat în cele din urmă în Campionat de Catalunya. Acesta a fost prima ligă campionat jucată vreodată în Spania. FC Barcelona a câştigat primul lor trofeu în 1901, adjudecându-şi Copa Macaya. Subsecvent au câştigat Campionat de Catalunya de alte 20 de ori înainte ca acesta să fie desfiinţat în 1940. În 1902 clubul a jucat şi prima finală a Copa del Rey, pierzând în faţa Clubului Vizcaya cu 2-1.

modifică Anii Gamper

În 1908 Joan Gamper a devenit preşedintele clubului pentru prima oară. Subsecvent, a deţinut această poziţie în cinci ocazii distincte (1908-1909, 1910-1912, 1917-1919, 1921-1923 şi 1924-1925), stând timp de 25 ani la cârma echipei. Realizarea sa principală ca preşedinte a fost oferirea unui stadion propriu pentru Barca. Până în 1909 echipa juca în diferite stadioane, niciunul dintre ele neaparţinând clubului. La 14 martie 1909, stadionul Carrer Industria de 6,000 de locuri şi-a deschis uşile. În 1922 clubul s-a mutat într-o casă nouă la Les Corts. Acesta avea iniţial capacitatea de 30,000 de locuri, expansionându-se mai târziu la un impresionant 60,000.

Tot Gamper a introdus şi jucători legendari precum Alcantara, Zamora şi Samitier. Aceştia au ajutat clubul în dominarea atât a Championat de Catalunya, cât şi a Copa del Rey, câştigând primul campionat La Liga în 1929.

modifică Criza şi războiul civil

Criza începută la sfârşitul anilor 1920 s-a înrăutăţit după ce soldaţii lui Franco au bombardat sediul principal al clubului. După aceste evenimente, clubul a fost forţat în a-şi schimba numele în Club de Futbol Barcelona, şi-a îndepărtat porţiunea catalană din steag şi a numit un preşedinte deschis faţă de regimul lui Franco.

Rivalitatea cu Real Madrid a fost iniţiată de către climatul politic din timpul regimului lui Franco. Cum drapelul şi limba catalană au fost interzise, FC Barcelona a devenit simbolul unic al naţionalismului catalan.

Barcelona a început să-şi îmbunănăţească jocul în anii 1950. Evoluţia clubului a fost oprită din prisma intervenţiei guvernului în achiziţionarea lui Alfredo Di Stefano. Conducerea clubului a demisionat în semn de protest faţă de aranjamentul absurd prin care Barcelona şi rivalii Real Madrid ar fi trebui să "împartă" acest jucător. Această problema s-a născut din prisma faptului că ambele cluburi au crezut că au semnat cu Di Stefano, însă cu cluburi diferite, unul dintre ele era cel care deţinea contractul său, iar celălalt era clubul unde acesta era împrumutat. Înţelegerea s-a deteriorat, Di Stefano devenind jucătorul lui Real - fapt privit de marea majoritate drept favor guvernamental faţă de acest club.

modifică Kubala

Până la jumătatea anilor 1940 clubul a început să se recupereze din problemele sale, care conduseră aproape de desfiinţarea sa. Jucători precum César, Ramallets, şi Velasco au câştigat Prima divizie la cincisprezece ani după prima şi unica victorie în această competiţie. Odată cu calmarea divergenţelor politice, stilul în care fotbalul era jucat şi titlurile pe care acesta le aducea a dus la stabilizarea statutului financiar, în timp ce tot mai multe persoane deveneau membri. În 1950, la club a venit unul dintre cei mai importanţi antrenori ai săi din istorie, Ladislau Kubala. În timpul primilor ani de la venirea sa, echipa a câştigat aproape fiecare competiţie în care a jucat, iar atacanţii de atunci, Cesar, Basora, şi însuşi Kubala sunt amintiţi şi astăzi.

modifică Camp Nou

În 1957, Camp Nou şi-a deschis porţile pentru marele public. Este adecvat să se ţină în vizor că proiectul a fost susţinut personal de către însuşi Generalul Franco, care a aprobat o extrem de generoasă apreciere a statului privind locaţia unde stadionul urma să fie construit, îngrijindu-se astfel de finanţarea acţiunii. Cu o capacitate de până la 90,000 de spectatori, Camp Nou este unul dintre cele mai mari stadioane din lume. Din păcate, la câţiva ani după inaugurare, titlurile s-au rărit, fiind în număr de doar trei în timpul anilor 1960. Dar chiar şi atunci clubul nu s-a oprit din evoluţie, câştigând putere economică şi socială în fiecare an.

Spre deosebire de deceniul anilor 1950, când Real Madrid a fost capabil să împiedice în mod scandalos transferul starului argentinian Alfredo Di Stefano la FC Barcelona, legenda olandeză Johan Cruyff a semnat un contract cu acest club în 1973. Stilul său electric de joc, rapid şi inteligent, nu ar fi putut fi mai bine apreciat de către fani. Până şi suma record de £922,300 plătită de FC Barcelona pentru semnătura sa părea nimic după înfrângerea lui Real Madrid cu 5-0 în Santiago Bernabéu (stadion) propria lor arenă şi câştigarea ligii. Până în anul următor clubul avea 70,000 membri, devenind astfel unul dintre cele mai puternice din lume.

modifică Echipa de vis

Josep Luis Nuñez a devenit preşedintele lui FC Barcelona în 1978, conducând clubul într-o perioadă de creştere socială şi economică neprecedată.

Superstarul argentinian Diego Maradona a semnat pentru un onorariu record de la Boca Juniors. Problemele din afara sportului ale preşedintelui clubului au dus la transferul său la SSC Napoli. Surprinzător, echipa s-a îmbunătăţit şi fără starul său, odată cu revoluţionarea jocului său prin tacticile de pressing aduse de antrenorul englez Terry Venables.

Zeci de titluri au fost câştigate mai departe, nu doar în domeniul fotbalistic, acordându-se astfel atenţie şi altor sporturi.

Între anii 1990 şi 1994, Echipa de vis a lui Johan Cruyff, jucând un sistem de Fotbal total, a câştigat patru titluri de campioană a ligii consecutive şi pentru prima oară în istorie Liga Campionilor UEFA (1992). 11 trofee au fost câştigate în timpul domniei lui Cruyff ca antrenor.

modifică Sfârşitul anilor 1990

Bobby Robson a preluat conducerea clubul pentru un singur sezon în '96-'97; l-a recrutat pe Ronaldo de la PSV Eindhoven (fostul său club) şi a adus o Cupă a Cupelor şi o Cupă a Regelui. Interesant este că l-a adus şi pe viitorul antrenor al lui Porto şi Chelsea, José Mourinho la acest club. Mourinho îl ajuta la acea vreme pe Robson în sarcinile de antrenament şi era responsabilul cu traducerile conferinţelor de presă la care participa Robson. În ciuda câştigării a trei trofee în acel sezon, Robson a rămas numai un sezon, tacticile sale defensive fiind inacceptabile pentru fanii exigenţi ai Barcelonei.

Chiar înainte de finalul sezonului lui Robson clubul căzuse deja în acord cu faimosul manager olandez Louis van Gaal. În ciuda pierderii lui Ronaldo la Internazionale Milano, Rivaldo s-a alăturat echipei şi Barcelona a câştigat de două ori Liga Spaniolă. În ciuda marelor rezultate în campionatul intern, Barcelona nu a fost capabilă să câştige Liga Campionilor. În urma criticilor puternice aduse de fani, după trei sezoane, în 2000, van Gaal a demisionat.

modifică Anii de tulburare

Joan Gaspart a fost ales ca succesorul lui Josep Lluis Nuñez în 2000. Norocul nu i-a surâs încă de la începutul preşedenţiei sale, căpitanul lui Barca semnând cu rivalii de-o viaţă Real Madrid în ziua alegerii sale. Consolarea fanilor nu era o slujbă uşoară, iar reacţia noii administraţii n-a făcut decât să agraveze situaţia. Cheltuielile nesăbuite făcute de Gaspart au dus clubul într-o criză financiară. Prezidarea lui Gaspart a fost marcată de schimbări frecvente de antrenori, fiecare dintre aceştia dorind să aducă jucători la alegerea lor la club. Multe talente au fost aduse la club în aceşti 3 ani, dar puţine dintre acestea au primit şansa de a reuşi. Absenţa unei victorii importante şi lipsa de interes a jucătorilor a făcut presiunea socială de nesuportat, forţându-l să demisioneze în 2003. O comisie temporară a preluat conducerea până la alegerea preşedintelui actual Joan Laporta în acelaşi an.

modifică Revenirea

Joan Laporta s-a dovedit o alegere mai bună pentru FC Barcelona. Odată cu venirea sa şi cele ale superstarului Ronaldinho şi a fostului internaţional olandez Frank Rijkaard ca manager (care era, de fapt, a treia variantă a lui Laporta, după Ronald Koeman de la Ajax şi Guus Hiddink de la PSV Eindhoven) printre altele, noul stil de administrare a readus succes la club. Datoriile masive moştenite s-au redus şi doar o mică parte din jucătorii crescuţi în echipa care nu a reuşit să câştige un titlu important în cinci ani au rămas la echipă. În sezonul 2003/2004 Barcelona a avut o revenire de formă spectaculoasă, terminând pe locul doi, după ce fusese în prealabil la coada clasamentului o parte îndelungată a sezonului. Motivul pentru care Barcelona nu a reuşit chiar câştigarea campionatului a fost pentru că revenirea s-a petrecut prea târziu. În sezonul 2004/2005, Barcelona a condus clasamentul din prima până în ultima etapă, adjudecându-şi al şaptesprezecelea titlu de campioană a Spaniei la 14 mai 2005 şi a şasea Supercupă a Spaniei la 20 august 2005. În ciuda ieşirii din cursa pentru Liga Campionilor în mâinile lui Chelsea, suporterii şi jucătorii asemenea încep să creadă într-o a treia eră de aur. Pe 17 mai 2006, Barcelona a reuşit să câştige finala Ligii Campionilor în faţa echipei engleze Arsenal F.C..

modifică Fotbal

modifică Istorie

Deşi Barcelona deţine echipe extraordinare în diferite sporturi, cea mai faimoasă secţiune este parcă rezervată echipei de fotbal, care se întrece în prima divizie a Ligii Spaniole de Fotbal. Cu excepţia Cupei Intercontinentale, a câştigat toate trofeele cunoscute, fiind una dintre cele patru cluburi care au câştigat toate cele trei trofee europene importante. Este singura echipă din Europa care a participat într-o competiţie europeană de cluburi în fiecare sezon începând cu 1955 şi nu a părăsit niciodată Prima Divizie spaniolă de la începuturile sale în 1928, alături de cofondatorii Athletic de Bilbao şi Real Madrid.

modifică Palmares

1991/92 1 - 0 vs. Sampdoria (Ronald Koeman - 111')
2005/2006 2 - 1 vs. Arsenal F.C.
1958
FC Barcelona 6 - 0 Londra XI
Londra XI 2 - 2 FC Barcelona
1960
FC Barcelona 4 - 1 Birmingham City
Birmingham City F.C. 0 - 0 FC Barcelona
1966
Real Zaragoza 2 - 4 FC Barcelona
FC Barcelona 0 - 1 Real Zaragoza
1992
Werder Bremen 1 - 1 FC Barcelona
FC Barcelona 2 - 1 Werder Bremen
1997
FC Barcelona 2 - 0 Borussia Dortmund
Borussia Dortmund 1 - 1 FC Barcelona
1979 4 - 3 vs. Fortuna Düsseldorf
1982 2 - 1 vs. Standard de Liège
1989 2 - 0 vs. Sampdoria
1997 1 - 0 vs. Paris Saint-Germain
1966, 1967, 1968, 1969, 1971, 1973, 1974, 1975, 1976, 1977, 1979, 1980, 1983, 1984, 1985, 1986, 1988, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004

modifică Lotul actual 2007/2008

Numerele sunt redate conform sitului oficial www.fcbarcelona.com şi www.lfp.es

Cea mai comună aşezare a lui FC Barcelona în timpul sezonului 2004/2005
Cea mai comună aşezare a lui FC Barcelona în timpul sezonului 2004/2005

Începând cu 1 iunie 2007

 

¹ Are dubla naţionalitate şi joacă competitiv pentru Portugalia, în ciuda locului de naştere.

modifică Transferuri 2005/2008

Veniţi:

Plecaţi:

modifică Statistici 2004/2005

Primera División Poziţie Puncte Jucate Victorii Egaluri Înfrângeri Adevăr
FC Barcelona
1
84
38
25
9
4
29

modifică Informaţii despre stadion

modifică Antrenori de succes

modifică Jucători de top

En Sami, Josep Samitier
En Sami, Josep Samitier

modifică Club polisportiv

FC Barcelona este cu siguranţă mai mult decât un club de fotbal. Acesta operează şi un număr de alte echipe în alte sporturi dintre care:

modifică Foste secţiuni

modifică Trivia

modifică Sponsorizare

Barça este cunoscută pentru refuzul definitiv în permiterea logourilor sponsorilor pe tricourile sale de fotbal. Aceasta se datorează faptului că Barça este privită ca un simbol al Cataloniei şi orice alte sponsorizări de "natură intruzivă" sunt, de obicei, refuzate. Acest fapt a fost controversat chiar şi pentru producătorul tricourilor, Nike. Însă din 2005 Barça a acceptat să aibă logoul TV3 (canalul TV catalan principal şi, de asemenea, un simbol al Cataloniei) pe braţul stâng, păstrându-se pentru moment ideea că nici un sponsor nu va acoperi partea centrală a tricoului Barçei, deşi în media se speculează semnarea unor contracte spre sfârşitul anului. În săptămânile recente, s-a speculat îndelung (deşi negat oficial) că Barça este aproape de semnarea unui acord cu comitetul organizator al Olimpiada de Vară 2008 pentru a plasa logoul olimpic al Beijingului pe tricourile de fotbal. Înţelegerea propusă ar fi durat până în 2010; după Olimpiadele din 2008, Barça purtând logoul Jocurilor Asiatice din 2010, cu candidatura provinciei Guangzhou. In acest sezon, tricourile de joc ale Barcelonei poarta sigla UNICEF in locul rezervat, de obicei sponsorului principal.

Totuşi, Barça a acceptat logoul unui sponsor pe tricourile echipei de baschet. Secţiunea de baschet este sponsorizată de către compania de asigurări elveţiană Winterthur Group—o sponsorizare unică pentru Barça, cum această companie a fost fondată în Winterthur, locul de naştere a lui Joan Gamper.

modifică Culés

Grup de culés la primul stadion al Barçei
Grup de culés la primul stadion al Barçei

Înţelesul etimologic al acestui cuvânt derivă din cul care literal înseamnă fund în catalană (pronunţat /kuˈles/). O traducere aproximativă a acestui termen ar fi funduri. Departe de a fi ofensiv sau jignitor pentru fanii lui Barça, acest termen a fost creat la începutul secolului XX, când, fanii care se aşezau în cea mai înaltă poziţie a stadionului permiteau persoanelor din afară să le admire posterioarele. Acest termen relativ umoristic a fost adoptat şi fanii au fost numiţi astfel începând cu acea perioadă. Există aproximativ 1730 cluburi de suporteri ai FC Barcelonei înregistrate oficial în întreaga lume (până în noiembrie 2005).

modifică Legături externe

Membrii G-14

AC Milan | Ajax Amsterdam | Liverpool F.C. | Real Madrid | Internazionale Milano | Juventus Torino | Bayern München | Manchester United FC | Olympique de Marseille | Paris Saint-Germain | Borussia Dortmund | PSV Eindhoven | F.C. Porto | FC Barcelona | Arsenal F.C. | Olympique Lyonnais | Bayer 04 Leverkusen | Valencia CF
Liga Campionilor UEFA 2007/08